Plosnita de Casa sau Stelnita (Cimex lectularius)

Scris de: Seceleanu Cristian

Uricioasa insecta, mai uricioasa chiar decit paduchii, deoarece nu suge numai singele din om, dar improsca un suc atit de puturos, incit abia spalindu-te cu sapun, poti sa-l stergi de pe degete, este Plosnita-de-Casa numita si Stelnita (Cimex lectularius).

cunoaste toata lumea, caci din pacate si la noi este raspindita atit la tara, mai ales la munte, cit si in tirguri, in casele murdare, necuratite des, oriunde e mare ingramadire de oameni.

E o insecta lata, numai pintece. E lata ca sa se poata viri prin crapaturile cele mai subtiri. Unde nu dai de dinsa? Prin incheieturile patului, ale tablourilor, ale icoanelor, prin crapaturile grinzilor, pe sub coscoviturile paretilor.

E o dihanie pe cit de lacoma, pe atit de rezistenta. Poate sa stea nemiscata si jumatate de an, fara sa moara. Ajunge ca un solz straveziu, dar tot misca. Cind a dat peste prada, bietul om mai ales, suge suge pina ce se umfla ca o bute. Apoi tot incetisor cum a venit × abia o simti pe piele × se intoarce la locul ei, mistuindu-si incet hrana. Daca i se pare ca drumul e prea lung pina la patul omului pe care-l simte dupa mirosul sudoarei, plosnita isi da drumul de pe pod ori grinda, pe asternutul de pe pat.

Se inmulteste din cale afara. Femeia da si 50 de oua mici, ca lindinele, din care pina la 2 saptamini a si iesit puiul; acesta are nevoie sa napirleasca de citeva ori, inainte de a se inmulti. De aceea in cuibarele de plosnite, se gasesc numeroase piei si putine plosnite.

Cele dintii nu sint plosnite pierite, ci imbracamintea de chitina, lasata la napirlire. Odata patrunse intr-o casa, cu grea cazna se mai scot, caci se ascund atit de bine, incit nu poti da peste ele, pentru ca direct sa le faci sa plesneasca stropindu-le cu gaz, terebentina ori acid fenic concentrat. Nu le vii de hac decit razaluind peretii pina la caramida si tencuind din nou ori varuind cit mai des incaperile, dupa ce se dau jos coscoviturile. Curatenia este unul din mijloacele cele mai sigure, dupa cum, ca sa nu te supere plosnitele, cind dormi intr-un hotel plin cu ele, lasa lumina aprinsa toata noaptea. Plosnitele fug de lumina.

 

0 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU