Melcul sau Melcul-de-Vii (Helix pomatia)

Pulmonatele. Obisnuit este melcul (Helix pomatia), numit culbec in Moldova.

Scoica goala se intilneste adesea. Uneori mare si de 4 centimetri in diametru. Larga, cu deschidere circulara, are coloare galbie, cu usoare dungulite mai inchise in curmezis.

Prin gradini, prin vii, caci ii plac mugurii vitei (de unde si numele melc-de-vii), pe vremea umeda mai adesea, se poate observa si animalul.Copiii il iau, il pun pe palma si-i cinta frumusel:Melc, melc, codobelc Scoate coarne bouresti Si te du'la balta si bea apa calda ,si te du' la Dunare Si bea apa tulbure.

Daca-i dai pace, melcul asculta, isi scoate intii piciorul, valurat, incet, cu prudenta, apoi capul si in ceie din urma cele 4 cornite, doua mai lungi cu ochii × puncte negre × in virf, doua mai scurte. Nu le tine tapan in sus, ci le apleaca incolo si incoace. Le serveste sa vada si sa simta ce e in jur, ba chiar sa miroasa prin cele mai lungi.

Lasat in voie, jos pe pamint, porneste incet la drum. E proverbial mersul lui. A merge ca un melc inseamna a merge agale, a nu te grabi. Poate trece peste asperitatile tarinei, a vreascurilor uscate, si chiar peste lama ascutita a unui brici fara sa se taie. Talpa piciorului e bogata in ghinduri care secreta un suc ca un soi de clei ce se intareste indata in contact cu aerul si astfel melcul aluneca lesne pe ea ca pe o punte de sticla.

Nu e tocmai un animal indiferent pentru om, caci hrana o ia de la frunze, O hacuieste marunt, cu doua placi, ca niste rozatoare, cu dinti marunti, numerosi. De-l invelesti in hirtie si-i lasi noaptea in odaie, te trezeste rontaitul melcului de crezi ca e un soarece.

Pe la inceputul verii, melcii se ingrijesc de pui. Cine ar crede ca acest, animal, asa cum este, se infierbinta de dragoste; ii arde chiar de dans in jurul femeii; ba uneori s-a observat ca stiu si ce e sarutatul, atingindu-se gingas cu virful cornitelor. Femeiusca depune ouale intr-o gropita ce o sapa singura cu partea de dindarat a piciorului. Dupa ce a lasat vreo 70 oua, cu coaja tare   le acopera iarasi cu tarina, pe care o bate cu talpa piciorului de nici nu se poate cunoaste unde sint.

Spre iarna se trag in frunzar, intre muschi, se inchid in cochilie cu un capac si dorm somnul greu, in amortire. Respiratia se face incet, caci capacul e poros, inima abia bate. Cind natura invie, iese din gaoacea de piatra si-si duce din nou aceeasi viata.

Carnea de melc se maninca; la francezi mai ales e in mare cautare. Se importau din Germania cu milioanele. Si noi repede am imitat obiceiul.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK