Vulpea (Vulpes Vulpes )

Rar animal care sa se fi bucurat de mai multa pomenire ca vulpea (Vulpes vulpes). Poporul nostru, ca si altele de altfel, ii cunoaste de minune obiceiurile si insusirile, incit o ia drept exemplu, spre a da mai multa plasticitate vorbelor. De vrea sa-i spuie cuiva ca e siret, il numeste «vulpoi batrin ». De vrea sa laude istetimea cuiva, tot de vulpe aminteste, iar vorba « la treaba vulpe, la somn butuc» inseamna ca e luata si ca exemplu de harnicie.
De altfel vulpea procura adesea prilej omului sa o observe, cind n-o poate prinde ori impusca. Nu rar da tircoale prin gospodarii, stringind de git cite o gaina, mai ales ca omul i-o pune la indemnia, neavind obiceiul sa o inchida in cotete.
Cine nu cunoaste chipul vulpii? In cartile cu istorioare, chiar pentru copiii mici, ea e cea mai adesea figurata.
Aduce la trup cu un cine numai ca are botul mai ascutit, iar coada stufoasa o tine orizontala, cind alearga, sau o taraie, cind paseste agale. Pe zapada lasa o dira, dupa care isi tradeaza prezenta. Blana roscovana, deasa mai ales iarna, e pieirea ei catavecile gospodinelor instarite, cu  blana de vulpe sint captusite.
Vaneaza singura, spre deosebire de lup. Numai daca e lihnita de foame se avintura sa iasa din birlog ziua. Altfel sta ascunsa in vizuina ei,pe care uneori o imprumuta de la bursuc, printr-un siretlic. Stie ca bursucului ii place curatenia. Vulpea stropeste cu udul ei rau mirositor intrarea in casa bursucului, care la urma se lasa pagubas, mutindu-se aiurea.
Cum insereaza, iese la vinatoare. Prinde orice-i vine in cale. Nu alege soareci ca si gaini, oua de pasari ca si carne de prepelita. Mult ii place, ca si ursului, mierea. E singura ei slabiciune, dupa care se da in vint, rabdind impunsaturile albinelor. Razbita de foame insa nu se da in laturi sa manance si din cadavrul unei semene. E un soi de canibalism.
E un animal destept si curajos. Cind e prinsa in capcana de un picior, are curajul sa si-l taie singura, numai sa scape cu viata. Mai anul trecut un vultur si-a infipt ghearele intr-o vulpe si a zburat spre a o duce la cuib. Vulpea nu si-a pierdut cumpatul si-a infipt coltii in gitul vulturului de l-a omorit. Au cazut amindoi si au murit din inaltime.
Este inzestrata cu atitea insusiri, incit face fata oricaror intamplari. In copaci se catara lesne  se taraste pe burta ca un sarpe  e usoara la sarit ca o pisica  numai la inotat nu se prea incumeta. Dar pe linga toate e atit de isteata, incit o face mai puternica; e atit de sireata, incit isi scurteaza calea e atit de curajoasa uneori, incit ai crede ca nu-si da seama de pericole, si atit de rabdatoare, incit se avintura oriunde si oricum.
Numai cind e prea infometata, uita de prudenta. E inselata de chematul vinatorului, cu un fluieras de lemn prevazut cu o limba de metal, prin care imita vaietul iepurelui prins. Uneori vinatorul dibaci o ademeneste imitind titiitul soarecelui.
Omul este singurul ei dusman periculos, mai ales daca isi ia in ajutor cainele. Lupul o ataca uneori, dar ea stie asa de bine sa nu-i iasa in cale cind e flamind, incit nu intra in socoteala ca vrajmasi. Mai are un dusman, impotriva caruia lupta din greu purecii. Cit poate se scarpina, se vinjoleste in praf pe spate, ca si cinele, dar tot nu scapa usor de ei.   
De altfel, vinatorile de vulpi nu sint usoare. Stau in fata doua fiinte care se pindesc, se urmaresc. Oricit ar fi de sireata vulpea, omul la cele din urma ii gaseste ac de cojoc.
Este cel mai raspandit carnivor la noi ca si aiurea, macar ca este vinat atita. Pe unde sint multi lupi, vulpile se tin la o parte. Cu cit lupii sint rariti, in locul lor se inmultesc vulpile, caci vulpea poate sa fete si 12 pui, pe care-i pazeste si-i ingrijeste ca orice buna mama. In primele zile nu-i paraseste o clipa. Dupa ce cresc ceva, nu lipseste de linga ei decit pina ce-si omeneste foamea si prinde macar un soarece de-l aduce copiilor.
Blana de vulpe are bun pret, mai ales fiindca din rosie, poate fi argintie, incercarile de la Codlea, linga Brasov, de a creste vulpi argintii nu au ajuns la bun sfirsit inca .
Vulpea napirleste o singura data pe an, primavara, dupa care noul par are o culoare mai deschisa decit in perioada de iarna, dar nu ajunge sa fie argintiu.
Vulpea-argintie (Vulpes vulpes vulpes) este raspindita in tundra nord-vest europeana la noi existand doar incercari de a  fi colonizata. Tipice pentru fauna tarii noastre sint, subspeciile de vulpe-rosie (Vulpes vulpes crucigera) si vulpe-negricioasa (vulpes vulpes melanogaster) .

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK