Capra-neagra (Rupicapra rupicapra)

Capra-neagra (Rupicapra rupicapra) a ramas la noi stapina piscurilor stincoase, unde nu se incumeta sa se ridice nici ursul, nici chiar risul. De altfel putine cirduri s-au mai pastrat chiar in Carpatii sudici din cauza lacomiei vinatorilor necrutatori. Pe fiecare an numarul lor se imputineaza. Se socoate, ca-n masivul Retezatului n-ar mai trai decit vreo 1500 de capete ,in muntii Rodnei, odata mai numeroase, in vremea razboiului au fost aproape stirpite. Se intilnesc putine in Pietrosu.in Muntii Apuseni ca si ai Banatului nu se mai vede picior de capra neagra.

Vinatoarea de capre-negre pare a fi cea mai pasionanta si mai atragatoare.

Nu ai de luptat numai cu un animal istet, mereu in veghe, pentru care nu exista nici prapastii, caci poate sari cu multa siguranta si 10 metri, nu exista nici stinci cu copita ei ascutita pe margini, ca de cauciuc la mijloc, poate sa  se prinda si de stinca lucie.

Vinatorul, urmarind-o pina-n bataia pustii, trebuie sa cunoasca bine cararile muntilor, sa invinga frigul, greutatile urcusului si la urma,.cind e dus pina la marginea unei ripi adinci, sa nu-si piarda cumpatul. Multe capre-negre au fost vinate de oameni, dar si multi vinatori si-au lasat ciolanele in munti, urmarindu-le.

La infatisare e ca o capra domestica cind am vazut-o intiia oara aparind o clipa pe muchia Negoiului, silueta ei pe cerul limpede, de departe, m-a facut sa cred ca este tapul care paseste in fruntea turmelor de oi. Are insa trupul mai indesat, gitul lung, picioarele de 1 m. Pe cap poarta doua coarne simple, Incirligate la virf, ca un miner de baston. Caprele din Carpati au coarne lungi si de 30 cm. La expozitia vinatoreasca din Lipsca (1930) cele mai lungi coarne au fost ale unui tap impuscat pe Galesul din Retezat.

Nu e colt de stinca pe care sa nu-si poata pune piciorul de aceea nu e pisc de munte pe care sa nu-l poata urca intr-o clipa. Ca sageata fuge, la fiecare pas crezind ca se va face farimi in fundul prapastiei pe muchia careia calca asa de sigur, pare ca ar merge pe o carare. Cind e linistita, paseste incet, chiar greoi. Cum a simtit un zgomot, o ia la fuga si iedul dupa dinsa. Se opreste din loc in loc, se uita, cerceteaza si nu se odihneste decit daca socoate ca e in

siguranta. Greutatile locului, unde traieste, o fac sa fie extrem de veghetoare, iar simturile din cale afara de dezvoltate o ajuta. De ea se poate spune cu adevarat ca doarme numai cu un ochi.

Cind se odihnesc totodeauna una e de santinela. O umbra, un zgomot suspect si repede da semnalul de alarma, un suier strident sau bate cu piciorul. Toate, desi nu traiesc in cirduri mari, se trezesc sint gata de goana.

Mereu neastamparate, mereu urmarite, prin stinci, prapastii, au buna memorie a locurilor.

Cit tine vara, au ce minca din belsug pajistile sint grase. Spre toamna, e vremea bataii atunci apuca dorul de societate si pe tapi, care traiesc mai adesea singurateci. Batalii au loc si pe virf de munte de multe ori victima isi racoreste fierbinteala dragostei cazind in fund de prapastie.

Adevarata placere este vinatoarea in timpul Ţataii, care la noi incepe pe la 25 octombrie si dureaza pina la 10 נ15 noiembrie  in acest timp ies si tapii batrini din ascunzis si se ataseaza primei grupe de capre, la care se gaseste si o capra in calduri. Acesta este timpul  šlergarii", cind vezi tapul cu coama zburlita de vint, trecind grabit, negru ca im drac peste piscuri si vai vesnic in miscare, cautand  capre. Dupa o vara intreaga de trindavire, acum intra tapul in actiune. Łlearga" neobosit ore intregi dupa capra in calduri. Łlearga" salbatic dupa tapul rival, deplasindu-se in goana nebuna sute de metri de la capra inapoI  si iar  goneste  un alt tap mai tinar, care in lipsa lui a cutezat sa cerseasca gratiile caprei. Se repeta aceeasi goana salbatica, de pe o  stinca pe alta, din vale in deal, din pisc in vale.

Cum vine iarna si omatul acopera iarba, e cam rau de ele. De omat de altfel nu au frica dimpotriva, le place sa se deie de a saniusul. Dar coltii de iarba sint ascunsi. Atunci viata lor e mai grea, mai in pericol. Se scoboara si pina-n padurile de fag, dupa muguri, dar dau de risi si lupi. Uneori si foamea, le omoara, alteori, agatindu-se dupa licheni, ramin spinzurate cu coamele de o creanga. insusi muntele le aduce pieirea un picior pus pe un morman de piatra putreda provoaca naruituri de stinci care le zdrobesc primavara,

cind omatul ingramadit pe streasina unei prapastii se rostogoleste in avalanse, e prinsa si capra in tavalucul de zapada mereu marit.

Omul, vulturul, ursul, muntele nu le cruta unde se intorc dau numai de dusmani. Viata bietelor capre-negre este atit de grea, incit se explica imputinarea lor.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK