Ariciul (Erinaceus europaeus)

Incet-incet, macar ca da repede din labute, numai ce vezi, pe inserate, iesind dintre catina ce imprejmuieste via, un arici (Erinaceus europaeus), socotit de unii drept varietate deosebita (Erinaceus  danubiens).

De-l lasi in pace si nu faci zgomot, poti sa-l observi in tihna.

Pe virful capului, pe spate, pe coaste si pina la coada e numai suliti, dese, alburii la mijloc, pe care le tine, cind merge, indreptate indarat. Are ochi mici, vioi si doua urechiuse taiate rotund. Botul, ascutit, e ca de purcelus. Pe fata, pe frunte, ca si pe piept si pintece, in loc de tepi, e acoperit cu par scurt, sur.

Se misca incet; piciorusele mici, cu unghii ascutite, nu pot duce repede sarcina de ghimpi. Cit merge, mereu e cu botul aproape de pamint, mirosind

ca un prepelicar. Iti face impresia unui om chibzuit, care nu paseste fara ca sa cerceteze, sa vada daca e ceva bun sau primejdios la fiece pas.

De altfel Romanul il tine in mare cinste. Se zice ca Dumnezeu a trimis pe albina, sa-i ceara sfatul, ce ar mai avea de adaugat la pamint. Ariciul, cum sa dea sfat lui Dumnezeu? Albina insa se ascunde in preajma lui si-l aude dondanind: Ë Ei, daca as fi Dumnezeu, as mai taia niste vai, as ridica munti si ar fi mai frumos pe pamint Û . Atit a trebuit albinei, da fuga la Dumnezeu si ii spune ce a auzit. Iar Dumnezeu a ascultat sfatul ariciului. De aici si vorba Ë a fi ca ariciul cind a urzit Dumnezeu pamintul Û®

E atit de precaut, incit simte cea mai slaba miscare. Se opreste, isi ridica botisorul, priveste in dreapta, in stinga. Daca nu i se pare nimic suspect, isi cauta de drum. Daca vede ca e ceva neobisnuit la mijloc, daca il atingi cu batul, cu un sisiit de minie se stringe ghem. Nu-l mai cunosti. Sulitele sint indreptate in toate partile si numai o dunga mai adinca arata locul unde e botisorul ascuns intre picioarele dindarat. Aceasta e singura lui arma de aparare. Si, Doamne ce minios este cainele care a dat peste dinsul si nu-i poate face nimic il impinge cu laba, dar repede si-o trage inapoi, caci s-a in ghimpat; da sa-l apuce cu gura, dar iarasi se retrage miriind si lingindu-si botul insingerat. Numai sireata vulpe ii vine de hac. Daca e pe linga vreun piriu, il rostogoleste incetisor in apa; in pericol sa se inece se dezvaluie si vulpea il stringe de git. Daca nu e in apropiere de apa, vulpea stie ce face; il uda. Simtind lichidul cald si puturos, ariciul, avind mirosul tot asa de dezvoltat ca si ciinele, nu mai poate rabda. Vulpea atit asteapta.

Saracul animal nu merita sa fie tratat rau. E unul din cele mai folositoare, din cite traiesc prin apropierea casei. Se hraneste numai cu insecte,cu rime, cu soareci. Din vreme in vreme, e drept, nu se da in laturi sa suga cite un ou de gaina, cind il intilneste in cale. Dar care animal nu are pacatele lui? Starpeste si vipera otravitoare. Nici nu-i pasa de muscaturile ei veninoase; ii zdrobeste capul si o inghite cu toate zvircolirile reptilei.

Altfel nu aduce nici o stricaciune si e curios cum nu-si dau seama unii oameni necajindu-l si omorindu-l chiar. E asa de pasnic, atit de nevinovat!

Rar cind isi sapa o vizuina. De regula, in desisul unui tufis isi scormoneste o gropita; aduce apoi in spinare, rostogolindu-se, zice-se, prin frunzele uscate, materialul trebuitor pentru culcus si sta linistit toata ziulica.

Numai in vremea dragostei, primavara, e mai vioi, mai zburdalnic, jucindu-se cu tovarasa lui vremelnica. In vremea aceea se enerveaza mai lesne ca de obicei. Daca-1 intilnesti in cale si lovesti din cleste ori suni un clopotel, il vezi ca tresare, Ë joaca Û la fiecare sunet.

Puisorii, la inceput golasi, albiciosi, draguti, sint ingrijiti cum trebuie; repede le ies tepii, iar ceva mai tirziu au scapat de grija putindu-se face ghem.

Insecte, soareci si toata hrana lui obisnuita, catre toamna incepe sa se imputineze; cu caderea omatului au disparut de tot. Dupa ce si-a adunat cit mai multe frunze, ariciul isi infunda nasul in blana moale de la pintece si doarme dus toata iarna. Poti sa-i tai capul si nu se trezeste, desi inima-i bate incet, sangele circula, iar trupul se hraneste cu rezerva hranei de sub piele, strinsa de cu vara. De cum se imprimavareaza, iarasi isi scoate nasul la lumina., ducindu-si viata pasnica, tihnita, fara alte cerinti decit aceea de a gasi hrana.

Numai infatisarea lui bizara, cu padurea de sulite pe el, explica credintele tuturor popoarelor despre el si legendele create in jurul lui. Romanii faceau din pielea ghimpoasa fusalai pentru scarmanat lina. Gospodinele noastre leaga o bucatica de piele de arici pe botul vitelului de intarcat. Cind da sa suga, impunge vaca la uger si e alungat.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK