Cormoranul (Phalacrocorax carbo)

Familia   este reprezentata ï® fauna tarii noastre prin 3 specii, ï® afara cormoranului existﯤ si cormoranul-motat ( Phalacrocorax aristotelis)  prezenta rara × si cormoranul-mic (Phalacrocorax pygmaeus) . 

Intre ele insa una, cormoranul (Phalacrocorax carbo) , e dracul in forma de pasare, la coloare ca taciunele nears; cafeniu inchis. De aceea i se spune :corb-de-mare. Nu e insa la fel peste tot; pe pintece si piept, penele dese, marunte, bat in albastriu, cu stralucire metalica. Pe spate si aripi pare ca are solzi; fiecare pana pe margini este incondeiata cu alb, asa incit se deosebeste bine una de alta. Pete albe nu are decit pe obraji, presarate pe cap si doua canafuri la solduri. Coada e formata din pene

mai tapene, retezate la virf, asa asezate Incit ai crede ca ii sint infipte, ca sa sepoata sprijini in ele.

Sute si mii impinzesc fata apelor; sint pasari carora nu le place decit traiul  in societati mari. Nu se bat intre ele de la mincare, caci au indeajuns macar ca sint de o lacomie fara pereche. Se impaca, ba chiar isi cauta tovarasia, pentru ca se completeaza unele pe altele.

Cormoranii sint dibaci inotatori, se cufunda lesne si tin indelung sub apa. Ca o sageata se afunda in apa, la adinc; ies, cine stie unde, respira putin si se afunda din nou. Vinatoarea lor este mai mult sub apa. De aceea ei se duc spre largul baltii sau se pironeac in asteptare pe parii ce sustin voloacele la un talian asezat ceva mai departe de tarm, ca la Agigea. Prin aceasta aduc un serviciu babitei, rascolind pestii si minindu-i spre mal, unde-i asteapta crisnicul celorͬalte nesatioase. Acestea se tin lant la marginea apei, caci macar ca inoata bine, nu se pot cufunda. Cel mult isi vira pliscul si gitul lung in apa, dar niciodata nu da gres.

Cormoranii, isi fac cuibul pe copaci, din crengi azvirlite fara mestesug; bietii pui golasi te miri cum nu se inteapa in virful vreascurilor uscate. Cuibul, crengile si trunchiurile copacilor sint ca varuite de gainatul albicios al pasarilor; pe linga toate e un miros greoi de puÍ´reziciune, provenit din pestii cazuti din cuib. E un adevarat iad sub salciile pline de cuiburi de cormoran, care marginesc iazurile din delta sau canalele din balta. Ca si vulpea, uneori nu se ostenesc sa-si faca culcusurile singure, ci-1 fura de la ciori si de la stirci. Cele dintii fug in fata dusmanului mai puternic; cei de-ai doilea duc lupta pentru casa lor, dar ies de regula biruiti. Numai corÍ­oranii de pe Insula Serpilor , nu au incotro si trebuie sa-si astearna culcusul puilor pe stinca goala.

Deasemenea o alta particularitate a familiei Pelicanilor si Cormoranilor este ca au la picioare toate cele 4 degete unite printr-o pielita ﯯtatoare, pe cﯤ ratele au numai cele 3 degete din fata cu pielita ﯯtatoare .

Cormoranii, prin unele parti, cum e in China, servesc la pescuit, omul slujindu-se de lacomia, dar si de istetimea lor. Pentru aceasta sunt crescuti si educati anume. Dusa in larg, pe pluta de bambus, pescarul da drumul pasarei. Ea se afunda si iese dupa scurt timp, cu un peste in plisc, gata, sa-1 inghita. Ti-ai gasit! Omul i-a pus un inel la git, asa incit gitita e strimtata. Pescarul o cheama, pasarea vine. Prada ii este luata din gura. Ca sa fie si ea multumita, rasplatita de osteneala si mai ales ademenita, i se azvirie un chiticas.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK