Tisa (Taxus baccata)

Tisa (Taxus baccata) este un arbore puÈ›in înalt (cca. 12 m). Pe teritoriul României, tisa era considerabil mai răspândită în trecut, acesteia fiindu-i acordat însă, în prezent, statutul de specie ocrotită, fiind declarată, de asemenea, un monument al naturii, numărul actualmente scăzut de indivizi fiind datorat tăierii lemnului valoros. Adeseori, tisa este plantată în parcuri È™i grădini din motive ornamentale.

Tisa este un arbore care poate ajunge până la 6-15 m în înălÈ›ime È™i 1,5-6 m în diametru, arealul acesteia întinzându-se din Eurasia, Marea Britanie până în Caucaz, nordul Iranului, Africa de Nord-Vest. În România, acesta creÈ™te prin păduri de fag, pe substrat calcaros. Se aseamănă cu bradul, de care se deosebeÈ™te prin frunzele de o culoare mai verde, iar pe faÈ›a inferioară verzi palide. Ele sunt dispuse pectinat pe ramurile laterale. Spre deosebire de celelalte conifere, tisa este o plantă dioică. ÎnfloreÈ™te din martie până în aprilie. CreÈ™te încet, putând să atingă chiar È™i 14 metri È™i un diametru de 6 metri sau chiar mai mult. Este un arbust cu ramuri căzătoare È™i frunze lucioase, verde-închis, plate, aranjate în spirală È™i lungi de 2-3 cm. Florile mascule sunt aÈ™ezate în axila frunzelor anului precedent È™i constau din 8-10 stamine, în formă de scut (peltate), pedunculate, pe faÈ›a inferioară cu 5-9 saci polinici. Grăunciorul de polen este lipsit de saci aeriferi. Florile femele sunt grupate în conuri izolate verzi, pe axe scurte. Fiecare con constă din trei verticile de carpele, dar se formează un singur ovul erect (în realitate sunt 2 bracteole perechi, opuse; dintr-una se dezvoltă ovulul care este împins apical, iar din cealaltă arilul), dispus terminal la vârful axului, în interiorul ovulului se află un număr de 5-8 arhegoane, dar după fecundaÈ›ie se dezvoltă o singură oosferă devenind embrion cu două cotiledoane. SămânÈ›a este înconjurată la bază de un aril roÈ™u, în formă de cupă cărnoasă. Acesta serveÈ™te la diseminarea mai ales prin păsări, care consumă înveliÈ™ul cărnos. Tisa este o plantă toxică, singura parte netoxică fiind arilul roÈ™u. După modul de formare a seminÈ›ei, tisa se aseamănă cu Cycas, iar după cele două cotiledoane din sămânță È™i cu dicotiledonatele. Lemnul de tisă, foarte greu È™i dur, elastic, compact poate fi lustruit, dar prelucrarea lui durează foarte mult. De culoare roÈ™cată, lemnul acestui arbust este foarte preÈ›ios pentru confecÈ›ionarea unor piese artistice, sculpturi în lemn, garnituri de birou sau chiar obiecte uzuale. De asemenea, acesta poate fi ars ca tămâie.

Cu excepÈ›ia arilului roÈ™u, toate organele plantei sunt toxice, în popor, spunându-se că până È™i umbra tisei este otrăvitoare. Toxicitatea arborelui este determinată de un alcaloid numit taxină È™i de un glicozid - taxacatina È™i este dovedit că gradul de toxicitate a frunzelor variază în funcÈ›ie de anotimp, iarna acestea fiind mai toxice decât în timpul verii. Taxina se utiliza în vechime atât la prepararea otrăvurilor sau a muniÈ›iei (săgeÈ›ile galilor erau tratate cu o fiertură din seminÈ›e sau frunze de tisa), cât È™i la prepararea unor leacuri. DeÈ™i în doze infime poate avea o valoare terapeutică, această substanță nu este utilizată în fitoterapia uzuală. Tratamentele empirice cu preparate din tisă pot fi deosebit de periculoase, înregistrându-se de-a lungul vremii, numeroase cazuri de deces. Valorificarea farmaceutică sau în orice alt scop a organelor tisei sălbatice este interzisă în România. Taxina provenită de la arborii importaÈ›i sau cultivaÈ›i în România, atunci când este foarte precis dozată, aÈ™a cum se află în unele produse farmaceutice sau homeopate, este folosită în combaterea unor afecÈ›iuni precum: hipertensiune, meteorism acut, sau miocardite.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK