CATEGORII
ARTICOLE SIMILARE
Scris de: Seceleanu Cristian
Femelele au aproximativ 0,4 mm lungime, pe când masculii sunt ceva mai mici; forma corpului la femele este ovală, iar la masculi este lunguiaţă, asemănătoare formei de pară, deoarece partea posterioară a corpului este ceva mai ascuţită. Femelele sunt de culoare roşie până la roşu — maronie; masculii prezintă o culoare mai pală, galben — verde până la roşu deschis; pe corp există nişte verucozităţi de culoare deschisă, în care sunt inseraţi nişte ţepi lungi şi rigizi; capul are pe partea din faţă maxilele aparatului bucal pentru supt şi înţepat; insectele adulte posedă 4 perechi de picioare; în primul stadiu larvar ele prezintă numai trei perechi de picioare, iar în următoarele două stadii de nimfă ele au deja 4.
De la începutul până la sfârşitul lunii mai, femelele îşi depun ouăle galbene, de aproximativ 0,17 mm şi care au o formă asemănătoare cepei. Ouăle sunt aşezate pe plantele gazdă, între perii protectori ai acesteia, pe partea inferioară a frunzelor. Ouăle care au fost depuse în această perioadă, sunt numite ouă de vară. O femelă poate depune între 30 si 70 de astfel de ouă de vară. întregul ciclu evolutiv, de la stadiul de ou la cel de acarian adult, depinde de temperatură şi durează în medie 4 săptămâni. La temperaturi mai ridicate, acest ciclu evolutiv se poate scurta considerabil. Pe an pot apărea 5-8 generaţii, iar apariţia unei generaţii se suprapune parţial cu una anterioară. In septembrie şi octombrie femelele depun nişte ouă de culoare roşu aprins, cu formă asemănătoare cepei. Acestea sunt ouăle de iarnă şi sunt depuse pe scoarţa, crengile şi frunzele plantelor gazdă. Acarienii roşii Iernează sub această formă de ouă de iarnă.
GALERIE