Ciocanitoarea de munte (PICUS CANUS)

Ciocanitoarea reprezinta printre pasarile de la noi semnul trudei, al muncii grele, a neobositei alergaturi dupa hrana. O clipa nu sta locului, e neadormita cercetatoare a insectelor din scoarta si inima copacilor. Nu are ca si celelalte pasari ragaz pentru bucurie, pentru cantare, asa cum ar arata-o imbracamintea. Numai cind se scoala, pina ce soarele soarbe ceva din roua, fara rost bate din aripi, dezmortindu-le, miscindu-se in jurul adapostului de noapte. E ca si muncitorul care-si intinde bratele, sculindu-se dupa o noapte de adinca odihna e singura ei inchinare muta adusa soarelui, rascolitorul tuturor vietatilor. De indata ce razele de lumina si caldura razbesc frunzisul des al codrului, desteptind insectele, ciocanitoarea se pune pe lucru.

Viata ei toata e legata de trunchiul copacilor mai in virsta, cu scoarta crapata, cu inima atinsa de cari. Rar se avintura prin crengi; mai rar cind se lasa pe pamint.

in scoarta si sub scoarta arborilor batrini stau ascunse insecte si ciocanitoarea le cauta pentru a se hrani cu ele.

Speranta pastrarii neamului tot in inima copacilor pe jumatate gaunosi si-o ascunde. Ca sa-si apere ouale, ii trebuie putere si rabdare. Le are pe amindoua.

Unealta ei de lucru este pliscul lung, solid; e universala, servind drept tirnacop, ciocan, rindea ori dalta. Cu el ciocaneste mereu ca sa sperie lumea insectelor sau sa afle unde suna a gol, cu el rupe aschiile din scoarta, din lemn, ca sa-si deschida calea spre larvele insectelor; cu el isi potriveste intrarea cuibului, cu el isi face loc in inima copacului pentru vremea clocitului. Minerul tarnacopului este capul si gitul, cel dintii nu e delicat, cel de al doilea e numai muschi.

Se tine vertical, pe scoarta arborelui, cu picioarele scurte, noduroase, vinjoase. Se prinde bine cu cele patru degete, asezate  ca la papagali, doua inainte, doua inapoi, inzestrate cu unghii lungi, indoite, cangile de fier cu care se urca lucratorii pe stilpii de telegraf. Oricit s-ar catara de bine, e ostenitor sa stea mereu verticala; ii trebuie o proptea cu coada scurta, formata din pene tari, retezate la virf, se sprijina de o crestatura a scoartei.

Asa e de bine adaptata la acest fel de viata, incit se misca pe copaci ca veverita. Se urca, se coboara; acum e cu capul in sus, acum se intoarna ca un surub . Mereu ciocaneste, dar mereu se suceste, fara sa taca din gura un pic. De aici si vorba Romanului Ë a ciocani pe cineva de cap Û¬ a nu-l lasa in pace o clipa. Nu are glas frumos; dimpotriva, e suparator ca si loviturile ciocanului; Kvik ... kvik ... kivk, intr-una repetat. Fara s-o vezi, o stii cam unde se afla, numai dupa glas.

Ciocanind intr-una, insectele speriate fug care incotro. Greu scapa insa de vajnica pinditoare; ca prasnelul se misca, culegindu-le din fuga. Ciocaneste intr-o parte a copacului si numai ce se repede in partea opusa, atinind  calea celor care fug. Daca locul lovit suna a gol, cu rabdare se pune la descojit copacul, aschie cu aschie, pina ce da de cuibul insectelor.

Nu le poate prinde cu virful ciocului? Se slujeste de limba lunga, cleioasa, la virf cu niste prelungiri in forma dintilor de la unditele de piatra ale oamenilor primitivi.

Poporul spune ca e o femeie prea curioasa, pedepsita de Dumnezeu. Dindu-i un sac plin cu toate soiurile de ginganii, ca sa-l  arunce in balta, femeia, neputind rabda, dezleaga sacul pe drum sa vada ce e in el. S-a umplut lumea ele ginganii . Prefacuta in pasare, de atunci zboara in toate partile, doar va prinde gizele scapate din sac.

Desi hrana de capetenie a ciocanitoarelor sint insectele, nu se dau la o parte, citeodata, sa se ospateze, si cu seminte. Ca sa le manince in tihna, se cere o pregatire anumita.

Se hranesc cu seminte coapte de carpen, dar mai ales dezghioaca conurile de pin si molid, de cum da iarna si pina-n primavara. Cum le rupe?

Daca e vorba de un con de pin silvestru, lucrul este simplu; pasarea se asaza sus pe lujer, apoi il apuca cu ciocul de un solz si zboara cu el la locul unde il asaza pentru ca sa-l ciupeasca. Acestui loc silvicii nostri ii zic Ůicovala". Pe nicovala conurile sint fixate in diferite feluri, spre a permite desfacerea solzilor si scoaterea semintelor. Conurile de pin sint intepenite de regula intr-o crapatura ingusta din scoarta sau intr-o scobitura facuta de ciocanitoare insasi .Conurile mari de pin negru ori de molid se intepenesc aproape intoͤeauna intre ramurile unei furci verticale sau intre o ramura verticala si trunchiul arbͲelui.

Truda e anevoioasa cind trebuie sa desprinda un con greu, cum e cel de molid. Foloseste ciocul, picioarele, dar si pieptul ca sa-l tina pina ce ajunge sa-l intepeneasca in nicovala, cateodata atit de solid  incit nu poate fi scos-.

Poate  sa distruga intr-o zi si 50 conuri. 

Din copaci isi scot mincarea, in copaci isi fac cuibul. Vai  de truda lor, pina ce-l pregatesc, daltuind lemnul, ca un mester timplar. Voind s-a insele pe dusmani, socot de bine sa inceapa doua-trei  cuiburi deodata, terminind insa numai, unul, pe care  nu-l poti afla decit stind la pinda, ca sa prinzi de veste unde s-a furisat barbatul, cind aduce mancare  nevestei, pe oua. Din vesnicul alergator dupa hrana in restul anului, devine cel mai casnic in timpul clocitului. Nu-si paraseste tovarasa iar daca vreodata o mana rea astupa intrarea in cuib  facand prizoniera femeia, barbatul se cazneste, sa ciopleasca , alta iesire, in dreptul unde stie ca sint ouale. Asa e de infrigurat de  grija, incit nu  observa, nici chiar pe dusmanul care se apropie , putindu-l prinde.

Prigoana  ce o da insectelor il face pe drep  curatitorul padurilor si, deci, de ajutor omului. Prin munca depusa, cit-e ziua de ,vara de lunga, e simbolul straduintei . Indienii din America

de Nord purtau pe imbracamintea lor un. cap de  ciocanitoare, cu pliscul de fildes.Û pentru ca hotararea de munca a

acestei pasari sa treaca si in sufletul lor.

Omul  care traieste in  natura mai lesne da crezare fiintelor din jurul sau, iubindu-le ca pe niste frati  vorbindu-le ca unor tovarasi, luindu-le de pilda in unele insusiri ca pe niste mesteri iscusiti.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK